Decizia CCR nr. 906/2020Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.12.2020 · dosar 843/33/2017
Punctul 7
7. Se invocă Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituției României, prin care Curtea Constituțională a statuat că premisa noului text al art. 50 este aceea că, în prezent, persoanele cu handicap/dizabilități nu ar beneficia de toate drepturile și libertățile fundamentale. De aceea, noul text le acordă beneficiul tuturor drepturilor și libertăților fundamentale; însă și acesta este circumstanțial, respectiv în condiții de egalitate de șanse cu persoanele fără handicap/dizabilități. Or, ab initio cele două categorii de persoane nu sunt în aceeași situație, întrucât deficiențele lor „fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale“ . De altfel, chiar legea recunoaște faptul că ele nu pot acționa în condiții de egalitate de șanse, egalitatea formală trebuind înlocuită cu cea de rezultat, pentru a se putea obține integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap/dizabilități. De esența actualului text constituțional este reglementarea unui regim special de protecție a persoanelor cu handicap/dizabilități, aspect omis de noua soluție normativă preconizată. Legiuitorul constituant derivat nu se poate îndepărta de la această soluție pentru că, în caz contrar, ar realiza o restrângere/afectare a acestui regim special de protecție. Așadar, modificarea art. 50 din Constituție poate avea în vedere doar o îmbunătățire a acestui regim, nicidecum o reducere a gradului de protecție acordat persoanelor cu handicap/dizabilități sau chiar suprimarea dreptului persoanelor cu handicap/dizabilități la un regim special de protecție. Pentru aceste considerente, cu unanimitate de voturi, Curtea a constatat neconstituționalitatea modificării aduse art. 50 din Constituție, referitor la suprimarea protecției speciale de care se bucură persoanele cu handicap, întrucât încalcă limitele revizuirii, prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituție. Astfel, se susține că modificarea art. 78 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, adusă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, nu face decât să pună în aplicare articolul unic (pct. 38 din propunerea legislativă de revizuire a Constituției), care urma să modifice titlul marginal al art. 50 din Constituție, acesta devenind „Protecția persoanelor cu dizabilități“, asupra căruia s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia sus-menționată. ...
Sursa oficială ↗