Decizia CCR nr. 907/2020Punctul 73
Punctul 73
73. Aceste considerente sunt reluate în cauze ulterioare, precum Hotărârea din 30 iulie 1998 pronunțată în Cauza Sheffield și Horsham împotriva Regatului Unit, unde Curtea a reafirmat că „domeniul trebuie să fie reexaminat permanent de către statele contractante“ (pct. 60 din hotărâre), în contextul „extinderii acceptării fenomenului și a recunoașterii de către societate a problemelor pe care le pot întâmpina transsexualii operați“, în Hotărârea din 11 iulie 2002 pronunțată în Cauza Christine Goodwin împotriva Regatului Unit (Marea Cameră), unde Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 din Convenție, reținând o tendință internațională clară și continuă către o mai mare acceptare socială a transsexualilor și către recunoașterea juridică a noii identități sexuale a transsexualilor operați. În Hotărârea din 12 iunie 2003 pronunțată în Cauza Van Kück împotriva Germaniei, CEDO a reținut, între altele, că identitatea sexuală este unul dintre aspectele cele mai intime ale vieții private a persoanei, în Hotărârea din 10 martie 2015 pronunțată în Cauza Y.Y. împotriva Turciei, a reiterat în special faptul că posibilitatea transsexualilor de a se bucura pe deplin de dreptul la dezvoltare personală și integritate fizică și morală nu poate fi considerată o problemă controversată, iar în Hotărârea din 11 octombrie 2018 în Cauza S. V. împotriva Italia 2018, CEDO a constatat o încălcare a articolului 8 din Convenție, reținând, între altele, rigiditatea procesului judiciar de recunoaștere a identității de gen a persoanelor transgender, în vigoare la momentul respectiv, care a plasat reclamantul - al cărui aspect fizic, precum și identitatea socială erau de mult timp de sex feminin - pentru un termen nerezonabil într-o situație anormală, inspirându-i sentimente de vulnerabilitate, umilință și anxietate. În același sens poate fi reținută și Hotărârea din 17 ianuarie 2019 în Cauza X împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, prin care CEDO a constatat că circumstanțele cauzei dezvăluie lacune legislative și deficiențe grave privind recunoașterea identității sale care, pe de o parte, lasă reclamantul într-o situație de incertitudine în legătură cu viața sa privată și, pe de altă parte, au consecințe negative pe termen lung asupra sănătății sale mintale. ...
Sursa oficială ↗