Decizia CCR nr. 907/2020Punctul 86

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.12.2020 · dosar 959A/2020
Punctul 86
86. Problematica identității de gen cu multiplele sale dimensiuni este prezentă de mult timp în peisajul social și juridic - chiar dacă inițiatorii acestei reglementări folosesc o formulă vagă, prin referirea la „ultimii ani“ și fără să arate unde și cum a apărut și s-a dezvoltat „teoria“ a cărei interzicere o propun. Evoluțiile legislative și jurisprudențiale din România, ale normelor adoptate la nivelul Consiliului Europei și al UE și ale jurisprudenței dezvoltate de CEDO și CJUE demonstrează că distincția între sex și gen și sfera de cuprindere mult mai largă și mai complexă a acesteia din urmă sunt recunoscute în instrumentele menționate de mai multe decenii. În acest context, interzicerea în mediul educațional organizat a oricărei activități menite cunoașterii acestei problematici apare aproape anacronică, de natură a suprima accesul la informații și, prin aceasta, accesul la educație, vizând un fenomen psiho-social recunoscut deopotrivă în legislație și jurisprudență. Aceasta, cu atât mai mult cu cât interdicția este formulată în termeni generali și cu privire la o noțiune care, prin multitudinea de semnificații de natură juridică, sociologică, psihologică, poate antama o varietate de domenii de studiu și cercetare care devin astfel interzise destinatarilor actului educațional numai pentru că, întrun fel sau altul, se pot interpreta că pun în discuție aspecte ale identității de gen. ...
Sursa oficială ↗