Decizia CCR nr. 907/2020Punctul 20

20. Invocarea libertății de exprimare pentru a justifica propagarea cu acordul și sprijinul statului a unor curente de opinie controversate și nevalidate în spațiul educațional public nu poate fi acceptată. Exercitarea libertăților inerente persoanei, fie ele și fundamentale, în mod absolut, fără limitări și restricții încalcă însăși limitele intrinseci ale acestor libertăți, având drept consecință deformarea realității obiective și ordinea existentă în orice domeniu de activitate, iar exercitarea în termeni absoluți a acestor libertăți ar putea avea drept consecințe situații anarhice care împiedică exercitarea drepturilor concurente ale celorlalte subiecte de drept cărora în mod rațional și proporțional trebuie să li se recunoască și garanteze aceleași drepturi fundamentale în scopul dezvoltării personalității lor într-o societate democratică. De aceea există o ordine juridică, iar rolul acesteia este aceea de a limita libertățile unora în raport cu libertățile celorlalți, garantându-le, astfel, exercitarea lor eficientă. Atât drepturile, cât și libertățile sunt supuse reglementărilor juridice, ele nu pot fi exercitate ad libitum, ci întrun cadru organizat, coerent și reglementat juridic. Interdicțiile de natură juridică nu reprezintă conceptual nicio limitare a libertății pentru că libertatea poate exista numai într-o ordine de drept stabilită de stat. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a statuat că exercițiul unui drept nu poate fi absolutizat, prin eliminarea oricăror îngrădiri, inerente în considerarea existenței altor drepturi aparținând altor titulari, cărora autoritatea statală este ținută, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Altfel spus, libertatea - cu semnificația îndeobște conferită, de cadru juridic în ale cărui limite valorificarea dreptului este legitimă - încetează acolo unde începe libertatea altor subiecte de drept (Decizia nr. 587 din 8 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.159 din 21 decembrie 2005). ...