Decizia CCR nr. 900/2020Punctul 104

104. Cu privire la regimul juridic al pensiilor din sistemul public, relevante sunt deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, în care Curtea s-a pronunțat a priori asupra constituționalității unei legi prin care se prevedea diminuarea cu 15% a pensiilor. Curtea a stabilit că „pensia este o formă de prestație de asigurări sociale plătită lunar [...] în baza legii, inerentă și indisolubil legată de calitatea de pensionar, obținută în baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor“. Dreptul la asigurări sociale „este garantat de stat și se exercită, în condițiile legii, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Acesta se organizează și funcționează, printre altele, și pe principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite [...]. Aceasta înseamnă că pensia, ca prestație din partea sistemului public de pensii, intră sub incidența principiului contributivității“. Curtea invocă în argumentația sa Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit, în care „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art. 1 din Protocolul adițional la Convenție nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială. Este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri. Singura condiție impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenție privind nediscriminarea. Dacă, în schimb, statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale - indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuții -, acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distincția dintre beneficiile de natură contributivă și cele necontributive sub aspectul incidenței art. 1 din Protocolul adițional la Convenție“. Curtea menționează că o atare abordare a avut Curtea Europeană și în Hotărârea din 30 septembrie 2003, pronunțată în Cauza Koua Poirrez împotriva Franței, și în Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunțată în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei, constatând aplicabilitatea art. 1 din Protocolul nr. 1 în cazul plății pensiilor și a ajutoarelor de invaliditate. În această din urmă hotărâre, paragraful 77, Curtea menționează că deși statele au libertatea deciziei de a instaura sau nu un sistem de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor ce trebuie acordate, din momentul în care un stat contractant instituie o legislație prin care se prevede plata unei prestații sociale - fie că acordarea acestei prestații depinde sau nu de plata prealabilă a unor contribuții, această legislație trebuie considerată ca generând un interes patrimonial în temeiul câmpului de aplicare a art. 1 din Protocolul nr. 1. ...