Decizia CCR nr. 867/2020Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituționale, întrucât instituie măsuri restrictive legate de perioada în care trebuie exercitată funcția de judecător, respectiv de procuror, ca durată minimă pentru îndreptățirea la acordarea pensiei de serviciu, precum și cerința ca la data pensionării solicitantul să se afle în exercițiul funcției de judecător sau procuror pentru a beneficia de pensia de serviciu. Se învederează faptul că, în contextul majorării cuantumului pensiei cu procent pentru fiecare an care depășește vechimea în magistratură prevăzută la alin. (1) și (2) din actul normativ în discuție, se iau în considerare funcțiile asimilate de jurisconsult, consilier juridic și avocat; prin urmare, nu se justifică neluarea în considerare a acestor funcții chiar la stabilirea pensiei de bază, la care ulterior să se aplice majorarea menționată, întrucât nu ar avea la ce să se aplice majorarea în discuție. Totodată, se mai menționează că nu există nicio rațiune pentru care să fie justificată neluarea în considerare a funcțiilor asimilate la stabilirea vechimii în magistratură și a îndreptățirii la acordarea dreptului la pensie specială de magistrat, indiferent care este ordinea exercitării în timp a acestor funcții, respectiv exercitarea mai întâi a funcției de judecător sau procuror și apoi de avocat, jurisconsult, consilier juridic sau în ordinea inversă, chiar dacă la data pensionării persoana în cauză are o altă ocupație în sensul prevederilor art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004. Prin urmare, se consideră că prevederile criticate sunt neconstituționale, în măsura în care normele cuprinse în art. 82 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004 nu se interpretează similar, având ca finalitate aceleași efecte pentru toate ipotezele reglementate. ...
Sursa oficială ↗