Decizia CCR nr. 872/2020Punctul 21

21. Prin conținutul normativ, în vigoare, al prevederilor art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, legiuitorul a prevăzut că „pentru plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, pentru recursul formulat împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat plângerea, precum și pentru orice alte cereri incidente se percep taxele judiciare de timbru prevăzute de lege.“ Curtea a statuat că o atare modalitate de legiferare în ceea ce privește derularea procesului contravențional este însă una benefică, întrucât, prin stabilirea unei sume în cuantum de 20 lei, care nu este de natură să îngrădească accesul la justiție al contravenienților, s-a evitat exercitarea doar formală sau cu scop pur șicanatoriu a plângerilor contravenționale, contravenienții fiind obligați să depună diligențe pentru a achita taxa judiciară de timbru, diligențe care exprimă dorința acestora de a stărui în judecată. În situația în care și această sumă modică este prea ridicată pentru veniturile contestatorului, acesta poate formula cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la comunicarea obligației de a achita taxa judiciară de timbru, în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008. Curtea a observat, de altfel, că taxa instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 este una fixă și nu depinde în niciun fel de tipul contravenției împotriva căreia se depune plângerea și nici de cuantumul amenzii. În acest context, Curtea a reținut că o atare soluție legislativă este justificată atât timp cât legiuitorul optează, în materie contravențională, pentru sistemul unei taxe fixe, și nu la valoare, considerente pentru care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. ...