Decizia CCR nr. 872/2020Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.11.2020 · dosar 144/260/2016
Punctul 25
25. Curtea a reținut că, așa cum prevede art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă. Totodată, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru pot fi restituite, la cererea petiționarului, în condițiile și situațiile prevăzute de art. 45 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Curtea a reținut că cererea de reexaminare este instrumentul juridic pe care legiuitorul l-a pus la îndemână reclamantului din cadrul unei acțiuni aflate pe rolul instanței, prin care acesta poate cere unui alt complet de judecată decât cel care i-a stabilit cuantumul taxei de timbru să recalculeze suma fixată cu acest titlu, pe care o apreciază ca fiind nejustificat de mare, iar nu pârâtului, care poate contesta suma doar ca apărare, pe cale de excepție. Obligația de plată a taxelor judiciare de timbru este o obligație fiscală și este prevăzută de legea specială numai în sarcina celor care apelează la justiție, iar între beneficiarul serviciului public al justiției și instanța de judecată se stabilește un raport de drept fiscal, caracterizat prin relația de subordonare a părților. Plătitorul taxei judiciare de timbru se află într-un raport de autoritate cu instanța de judecată, separat și distinct de raportul juridic pe care îl are cu partea cu care se judecă și care este, de regulă, unul de drept privat, procesul debutând numai în măsura în care obligația de plată a taxei judiciare de timbru a fost executată. ...
Sursa oficială ↗