Decizia CCR nr. 871/2020Punctul 7
Punctul 7
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că „în spiritul și litera art. 21 din Constituție, înțelesul ce trebuie conferit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 este acela că este obligația Ministerului Public de a sprijini o cerere de dizolvare, cu administrarea de probe, în cazul în care orice persoană se adresează Tribunalului București în interesul legitim de impunere a supremației Constituției, în cazurile în care un partid militează împotriva suveranității poporului sau, mai rău, încalcă flagrant suveranitatea poporului, exprimată prin referendumul din 2009.“ Apreciază, astfel, că „înțelesul dat art. 45 alin. (2) din Legea nr. 14/2003 de către Tribunalul București - Secția a III-a civilă, prin Sentința civilă nr. 38/DEC/P din 18 iunie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 1.096/3/2018, respectiv acela de a îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane interesate de a se adresa justiției și atribuirea dreptului de a formula o cerere de dizolvare a unui partid exclusiv Ministerului Public, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 21 Constituție.“ ...
Sursa oficială ↗