Decizia CCR nr. 845/2020Punctul 17
Punctul 17
17. Critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la prevederile art. 44 alin. (2) și ale art. 136 alin. (1) și (5) din Constituția României, precum și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la proprietate privată - cu referire la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Având în vedere noțiunea de „bun“ ocrotit de dreptul de proprietate, care trebuie înțeleasă în mod extins și care desemnează orice interes economic care are o valoare patrimonială ce dă subiectului de drept cel puțin o „speranță legitimă“ de a obține „folosința efectivă“ a unui drept de proprietate, se arată că drepturile născute în urma investițiilor și contractelor încheiate de operatorii economici în baza reglementărilor legale existente până în prezent au natura juridică a unor bunuri protejate de Constituția României și de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Or, modificarea legislativă exclude posibilitatea acestora de a se bucura de bunurile respective, aspect de natură să atragă neconstituționalitatea prevederilor de modificare ale Codului fiscal, iar caracterul excesiv și disproporționat al efectelor modificării legislative generează excluderea tuturor operatorilor similari de pe piața de profil din activitatea economică a comerțului de carburanți angro fără depozitare. În concluzie, se precizează că este încălcat dreptul la proprietate privată al operatorilor economici care desfășoară comerțul angro al produselor energetice fără depozitare, astfel cum este acesta protejat de prevederile constituționale și convenționale. ...
Sursa oficială ↗