Decizia CCR nr. 846/2020Punctul 14
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 18.11.2020
- Dosarul
- 1.715A/2020
14. Președintele Camerei Deputaților consideră că este total nefondată invocarea de către autorul sesizării a faptului că actul normativ criticat nu reglementează dispoziții tranzitorii referitoare la termene adecvate pentru îndeplinirea noilor obligații impuse de legiuitor, aceste obligații fiind deja existente în cuprinsul legii, noua reglementare nefăcând altceva decât să accentueze importanța acestora prin sublinierea exclusivității pe care medicii veterinari o aveau deja în privința comercializării produselor medicinale veterinare. Având în vedere că Regulamentul (UE) 2019/6 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind produsele medicinale veterinare și de abrogare a Directivei 2001/82/CE, care a intrat în vigoare la 27 decembrie 2019, are ca termen de aplicare obligatoriu pentru statele membre data de 28 ianuarie 2022, se arată că acest termen marchează limita până la care statele membre trebuie să își armonizeze legislația și nicidecum un termen tranzitoriu pentru îndeplinirea obligațiilor impuse de legiuitor. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.