Decizia CCR nr. 825/2020Punctul 36

36. Prin urmare, având în vedere caracterul adecvat al garanțiilor prevăzute de art. 162 din Codul de procedură fiscală, Curtea, prin jurisprudența precitată, a apreciat că intensitatea ingerinței nu este excesivă. Această concluzie este determinată și de împrejurarea că ingerința vizează obligațiile fiscale restante ale acestora, și nu obligațiile fiscale neajunse la scadență. Mai mult decât atât, contribuabilul este pe deplin conștient de rangul constituțional al îndatoririi de a contribui la cheltuielile publice și că orice obligație se naște în vederea executării ei, întocmai și la timp, astfel încât cu greu se poate admite că folosirea, de către titularul dreptului și obligației de a colecta taxele și impozitele, a unui instrument precum măsura criticată este de natură să îi ia prin surprindere pe contribuabili. Curtea a mai reținut că, în contextul analizei, o anumită relevanță prezintă și faptul că, în sistemul structurii constituționale actuale, obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice reprezintă una dintre îndatoririle fundamentale consacrate de capitolul III - Îndatoririle fundamentale din titlul II al Constituției. Rezultă deci că acestei îndatoriri trebuie să îi fie recunoscut un rol aparte, în orice caz suficient de important încât să legitimizeze statul, ca titular al dreptului de a încasa obligațiile și taxele menționate în dispozițiile art. 56 alin. (1) din Constituție, să adopte o măsură precum cea prevăzută de art. 162 alin. (1) din Codul de procedură fiscală. ...