Decizia CCR nr. 823/2020Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.11.2020 · dosar 6.894/3/2018
Punctul 13
13. Curtea învederează faptul că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată expres prin art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările și completările ulterioare. Însă, prin Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, s-a statuat că sintagma „în vigoare“, din cuprinsul prevederilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, astfel încât, în speță, instanța de contencios constituțional este competentă să analizeze prevederile criticate, întrucât acestea continuă să producă efecte juridice în cauza dedusă judecății. Curtea reține, totodată, că soluția legislativă criticată în speță, cuprinsă în art. 81 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a fost preluată, în esență, în cuprinsul art. 118 din Legea nr. 85/2014. ...
Sursa oficială ↗