Sari la conținut

Decizia CCR nr. 824/2020Punctul 9

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
10.11.2020
Dosarul
9.875/3/2018

9. Autorii excepției consideră că, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, prin valoarea stabilită pentru salariul de bază al managerilor publici, s-au creat premisele aplicării diferențiate a prevederilor legale referitoare la menținerea în plată a drepturilor salariale anterioare și majorarea acestora începând cu data de 1 ianuarie 2018. Astfel, prin stabilirea nivelurilor din anexa nr. VIII, capitolul I, litera A, punctul I, tabelul de la litera f) , fără a se ține cont de salariile aflate în plată la data de 31 decembrie 2017, s-a urmărit în fapt diminuarea salariilor pentru managerii publici, nefiind posibilă aplicarea prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la acordarea începând cu 1 ianuarie 2018 a unei majorări salariale de 25%, iar față de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a impus, în fapt, o reducere salarială. Încă de la elaborarea sa, actul normativ nu a acordat posibilitatea aplicării sale uniforme și pentru managerii publici. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie