Decizia CCR nr. 788/2020Punctul 15
Punctul 15
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Însă, din examinarea excepției de neconstituționalitate, rezultă că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și ale ordonanței de urgență în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013. Dispozițiile legale criticate punctual au următoarea formulare: „În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează:
a) cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverințe sau a oricărui altui înscris - 50 lei; ...
b) cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ - 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei.“ ... ...
Sursa oficială ↗