Decizia CCR nr. 777/2020Punctul 26
Punctul 26
26. În schimb, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a decis să supună plenului Camerei Deputaților propunerea legislativă după ce a formulat un amendament constând, pe de o parte, în eliminarea textului propus pentru art. 16 alin. (1) din Legea nr. 32/2019 și, pe de altă parte, în modificarea art. 16 alin. (2) din lege, motivat de „necesitatea respectării condițiilor legale cu privire le încheierea contractelor de concesiune/ închiriere/ arendare în cazul terenurilor agricole, proprietate publică sau privată unităților administrativ-teritoriale“. Totodată, în justificarea amendamentului s-a arătat că, „ținând cont de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că bunurile ce aparțin domeniului public sau privat, de interes local, se pot închiria sau concesiona prin licitație publică [și] în considerarea faptului că procedura încheierii contractelor de închiriere/ concesiune/ arendare trebuie să fie realizată prin licitație publică și nu prin atribuire directă, așa cum prevede actuala formă a Legii zootehniei“, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a apreciat că „actualele norme duc la imposibilitatea aplicării legii“, motiv pentru care „este necesară adoptarea urgentă“ a amendamentului prezentat. ...
Sursa oficială ↗