Decizia CCR nr. 767/2020Punctul 30

30. În ceea ce privește critica autorilor privind lipsa de claritate a normelor criticate, precum și încălcarea de către acestea a principiului securității juridice, Curtea reține că, prin Decizia nr. 189 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.045 din 9 noiembrie 2020, paragrafele 87-90, Curtea Constituțională a statuat următoarele: „Cu referire la critica privind neconformitatea art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 cu art. 1 alin. (5) din Constituție care impune standardele privind calitatea legii, Curtea a reiterat statuările sale anterioare prin care a constatat conformitatea cu aceste standarde a actelor normative de suspendare a drepturilor salariale pentru intervalul 2010-2017 (a se vedea Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019, paragrafele 96-98). În aceste decizii, Curtea a reținut că înțelesul normelor de suspendare a plății drepturilor salariale a fost clarificat prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, în interpretarea instanței supreme, voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept, precum și faptul că dreptul la pensie și condițiile de pensionare, precum și drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislație la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câștigat. De asemenea, Curtea a reținut că autorii excepției ridicate în cauza soluționată prin Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019 au identificat, în mod corect, normele de drept substanțial, respectiv art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, a cărei aplicabilitate în 2018 este reglementată de art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017. În plus, Curtea a statuat că autorii au înțeles greșit semnificația abrogării art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, urmarea acestei abrogări este previzibilă și clară, în sensul că, dacă personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv raporturile de serviciu au încetat, cu drept la pensie, după 1 iulie 2017, nu mai beneficiază de ajutoarele și indemnizațiile prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 (a se vedea Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019, paragrafele 99-101). Distinct de cele reținute de Curte în Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019, se constată că, prin Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că solicitarea instanței de trimitere referitoare la lămurirea înțelesului dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 este inadmisibilă, având în vedere că acestea nu sunt neclare, imprecise, lacunare (a se vedea paragraful 71 din Decizia nr. 20 din 20 mai 2019). Cu alte cuvinte, instanța supremă, în exercitarea rolului său constituțional de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii, a confirmat faptul că prevederile criticate în cauza de față nu sunt neclare, imprecise, lacunare“. ...