Decizia CCR nr. 769/2020Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.10.2020 · dosar 6.927/318/2018
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată că prevederile criticate încalcă art. 115 alin. (4) din Constituție, deoarece nu au fost adoptate în considerarea unei situații extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, ci a unor diverse situații cu implicații financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești. Aceasta reiese din faptul că se înregistrează creștere economică și că au fost luate numeroase măsuri de creșteri de salarii. Eșalonarea pe 5 ani a plății sumelor prevăzute de art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 este într-o vădită contradicție cu creșterea salariilor și a pensiilor. În sprijin sunt invocate jurisprudența Curții Constituționale referitoare la garanțiile constituționale ale executării obligațiilor constatate prin hotărâri judecătorești, precum și, in extenso, cele reținute prin Opinia separată la Decizia Curții Constituționale nr. 188 din 2 martie 2010. Prin această decizie a fost constatată constituționalitatea măsurii de eșalonare, în intervalul 2010-2012, a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009. Opinia separată a invocat, în principal, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia nu este permis autorităților statului să se prevaleze de lipsa de fonduri sau a altor resurse ca scuză pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească; complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de obligația sa prevăzută de Convenție - de a garanta tuturor dreptul de a fi executate într-un termen rezonabil acele hotărâri judecătorești care sunt obligatorii și executorii și este obligația statelor contractante să își organizeze sistemul juridic în așa fel încât autoritățile competente să își poată executa obligațiile. ...
Sursa oficială ↗