Decizia CCR nr. 758/2020Punctul 23
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 22.10.2020
- Dosarul
- 11.215/3/2019
23. Așa fiind, Curtea constată că procedura instituită prin textele de lege criticate are în vedere soluționarea procesului cu celeritate, întrucât, în absența acesteia, aplicarea regulilor de drept comun ar fi de natură să împiedice desfășurarea procedurilor electorale aflate în curs și ar genera o stare de incertitudine în ceea ce privește raporturile juridice în materia alegerilor pentru Parlamentul European, afectând procesul electoral. Întregul proces de alegere a membrilor din România în Parlamentul European este caracterizat prin celeritate și tocmai aceasta este și rațiunea pentru care prevederile legale criticate stabilesc termenul pentru contestarea candidaturilor, termenul scurt, imperativ, pentru depunerea la instanță a apelului împotriva hotărârii prin care Tribunalul București a soluționat contestația privind admiterea sau respingerea candidaturilor la alegerile pentru Parlamentul European și pentru soluționarea acestuia, hotărârea judecătorească fiind definitivă. În acest sens, Curtea observă că, potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, „Judecarea de către instanțe a întâmpinărilor, a contestațiilor sau a oricăror altor cereri privind procesul electoral se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanța președințială, cu participarea obligatorie a procurorului“. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.