Decizia CCR nr. 757/2020Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 22.10.2020 · dosar 11.064/3/2019
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 sunt neconstituționale în ceea ce privește semnăturile, mai exact sub aspectul nelegalității colectării de semnături de către persoana fizică ori juridică, în condițiile în care Legea nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) stabilește măsurile necesare punerii în aplicare la nivel național a noului Regulament (GDPR), care prevede că nu trebuie să se opereze de către oricine și oricum cu datele personale ale persoanei vizate. De aceea, autoarea excepției arată că este necesară intervenția Curții Constituționale pentru a constata nelegalitatea lipsei calității de operator de date cu caracter personal ori de împuternicit la momentul colectării de semnături necesare la depunerea candidaturii independente. ...
Sursa oficială ↗