Decizia CCR nr. 740/2020Punctul 13

13. În sfârșit, cu referire la cea de a patra soluție criticată, autorii consideră că art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este discriminatoriu în măsura în care nu permite acordarea indemnizației pentru titlul de doctor și celor care nu își desfășoară activitatea în același domeniu cu cel în care au obținut titlul. Se arată că rațiunea acordării sporului pentru titlul de doctor nu este legată, în toate situațiile, de o competență profesională mai ridicată în activitatea desfășurată, ci de stabilirea unui nivel de ierarhizare din perspectiva studiilor superioare absolvite. Or, tratamentul diferențiat instituit de sintagma „dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul“ din art. 14 alin. (1) al Legii-cadru nr. 153/2017 discriminează persoanele aflate în situații analoage, și nu neapărat similare. Chiar și în situația în care acest spor face parte din categoria drepturilor salariale suplimentare statul trebuie să țină, în continuare, seama de principiul egalității și nediscriminării. Se amintește, în acest context, că situația este similară cu cea în care legea trata în mod diferențiat personalul plătit din fonduri publice în funcție de data obținerii titlului de doctor, respectiv intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009. O astfel de practică a fost, de altfel, sancționată de către instanțele judecătorești, pornind de o soluție de principiu adoptată în 2013 de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Art. 14 alin. (1) și art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece îi discriminează (indirect) pe magistrații care nu au obținut titlul de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea în raport cu colegii lor cu care se află într-o situație analoagă și care, având titlul de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea, beneficiază de spor, deoarece soluția excluderii acestui beneficiu este nejustificată. ...