Decizia CCR nr. 737/2020Punctul 9
Punctul 9
9. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Sindicatului Național „Forța Legii“ din Craiova, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, arătând, în esență, că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât aduce atingere art. 1 alin. (4) din Constituție referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, deoarece o atribuție ce aparține exclusiv Parlamentului este îndeplinită de către Guvern. Potrivit art. 79 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, pentru sesizarea abaterilor disciplinare și pentru aplicarea sancțiunilor funcționarilor publici se constituie comisiile de disciplină. Textul de lege criticat prevede că organizarea și funcționarea comisiilor de disciplină se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Toate aceste elemente țin de statutul funcționarului public, care trebuie reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție. În acest sens sunt invocate considerentele pe care s-a fundamentat Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 aprilie 2018. ...
Sursa oficială ↗