Decizia CCR nr. 721/2020Punctul 59
Punctul 59
59. Potrivit art. 43 alin. (2) și (3) din lege, Autoritățile de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, respectiv POIM „sunt responsabile pentru emiterea titlurilor de creanță în vederea recuperării sumelor ca urmare a nerespectării de către beneficiari a obligațiilor“, iar „clauzele și condițiile de restituire“ și recuperare vor fi „prevăzute în contractele de finanțare“. În aceste condiții se apreciază că nu se poate distinge care este mecanismul de recuperare al creanțelor statului și nici care este regimul care creează izvorul juridic al acestor creanțe, având în vedere că se pune problema modului în care statul își va recupera sumele acordate prin contractul de finanțare. Or, pentru a putea recupera, statul este necesar să beneficieze de un titlu de creanță, de un regim clar al creanței (de drept comun sau asimilat regimului creanțelor bugetare prin raportare la creanțele supuse codului de procedură fiscală), de o procedură de recuperare (civilă sau fiscală), precum și de un organ al statului care să efectueze în mod real recuperarea. În caz contrar, întregul mecanism depinde de convenția părților și, chiar dacă Autoritatea de Management este un organ de drept public, nu va dispune de o modalitate reală de recuperare în măsura în care nu există dispoziții legale care să îi configureze competența materială în acest sens. Prin urmare, aceste dispoziții creează premisele unor vicii de neconstituționalitate prin raportare la principiul garantării proprietății publice a statului (banii publici oferiți spre finanțare), contrar art. 136 alin. (2) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗