Sari la conținut

Decizia CCR nr. 689/2020Punctul 7

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
06.10.2020
Dosarul
3/281/2018

7. Judecătoria Ploiești - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât sancționarea cu aceeași duritate atât a angajatorului care primește cetățeni străini fără aviz de angajare, fără încheierea unui contract de muncă, cât și a celui care încheie un astfel de contract nu încalcă dreptul la apărare consfințit de art. 24 alin. (1) din Constituție, întrucât cel sancționat are posibilitatea de a se adresa instanței prin formularea unei plângeri contravenționale împotriva procesului-verbal de contravenție. De asemenea, instanța consideră că lipsa posibilității persoanei sancționate de a achita jumătate din minimul prevăzut de lege nu încalcă principiul egalității prevăzut de art. 16 din Constituție, întrucât lipsa posibilității învederate de petent nu instituie diferențieri pe criterii arbitrare, ci este deopotrivă aplicabil tuturor celor care săvârșesc contravenții la regimul de încadrare în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, având în vedere scopul protejat. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie