Decizia CCR nr. 691/2020Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.10.2020 · dosar 592/35/2017
Punctul 23
23. Contrar acestor susțineri, prin Decizia nr. 713 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 27 ianuarie 2017, Curtea a reținut că „prevederile criticate constituie o aplicare a art. 126 alin. (2) din Constituție, care îndrituiește legiuitorul să stabilească prin lege competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată. În virtutea acestor prevederi, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalități de exercitare a drepturilor procedurale, fapt ce nu constituie o ingerință a puterii legiuitoare în activitatea judecătorească (a se vedea în Decizia nr. 100 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011). Curtea Constituțională a statuat în acest sens că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are libertatea de a stabili competența instanțelor de judecată și normele de procedură judiciară, cu condiția implicită de a nu contraveni altor norme și principii constituționale (a se vedea Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004). Or, în cauză, nu s-a relevat nicio normă sau principiu ce ar fi încălcat prin stabilirea condițiilor de invocare a necompetenței de ordine publică. Este vorba strict despre o opțiune a legiuitorului, menită, astfel cum doctrina a subliniat, să responsabilizeze atât judecătorul, cât și părțile, în sensul că aceștia sunt obligați să-și pună problema competenței de la începutul procesului, nu să ignore acest aspect și să intre în cercetarea fondului, iar la orice moment ulterior (întrucât, în vechea reglementare, necompetența de ordine publică se putea invoca oricând), să „descopere“ necompetența și să invoce excepția corespunzătoare. Art. 130 alin. (2) din Codul de procedură civilă impune, așadar, ca atât instanța, cât și părțile, să examineze întâi respectarea regulilor de competență, precum și a aspectelor necesare pentru determinarea instanței de fond competente, iar apoi fondul pretențiilor și apărărilor formulate în cauză. În acest sens, art. 131 din Codul de procedură civilă obligă instanța să-și verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.“ ...
Sursa oficială ↗