Decizia CCR nr. 686/2020Punctul 5
Punctul 5
5. În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. v) , w) și y) din Legea nr. 334/2006, se arată că acestea contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece dau posibilitatea partidelor politice de a utiliza subvenția de la bugetul de stat pentru plata cheltuielilor cu onorariile avocaților, executorilor judecătorești, experților, pentru plata taxelor de timbre, precum și pentru plata penalităților. Această soluție legislativă, introdusă prin Legea nr. 3/2017, nu corespunde rolului constituțional al partidelor politice de a contribui la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor și nici nu servește scopului pentru care partidele politice primesc subvenții de la bugetul de stat, acela de a sprijini activitatea partidelor politice în vederea îndeplinirii misiunii publice definite de art. 8 alin. (2) din Constituție. Noile dispoziții, care stabilesc ce destinații pot avea veniturile care provin din subvenții de la bugetul de stat, creează un privilegiu partidelor politice în raport cu celelalte persoane fizice sau juridice, contrar principiului egalității în drepturi și în fața legii. ...
Sursa oficială ↗