Decizia CCR nr. 683/2020Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.09.2020 · dosar 969A/2020
Punctul 5
5. Așadar, se susține că numai în ipoteza în care bunul ce face obiectul transferului reglementat de legea criticată este de interes public național, transferul acestuia din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale poate opera numai prin lege, iar celelalte bunuri care aparțin domeniului public și care nu sunt declarate prin lege de interes național vor putea fi transferate din domeniul public al statului în cel al unităților administrativ-teritoriale (și invers), în condițiile art. 292 alin. (1) din Codul administrativ. Se invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 384 din 29 mai 2019, paragrafele 58 și 59, și se arată că transferul bunurilor este posibil prin hotărâre a Guvernului, în condițiile art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, doar în măsura în care bunul vizat nu este declarat prin lege de interes național. Or, în această situație, se arată că promovarea demersului legislativ criticat poate crea premisele încălcării principiului separației puterilor în stat garantat de art. 1 alin. (4) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗