Decizia CCR nr. 680/2020Punctul 24
Punctul 24
24. Văzând și dispozițiile legale dezvoltate în aplicarea textelor constituționale de referință anterior citate, Curtea reține, mai întâi, că, potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, „Pentru scopurile prezentei legi, prin: a) tratat se înțelege actul juridic, indiferent de denumire sau de formă, care consemnează în scris un acord la nivel de stat, la nivel guvernamental sau la nivel departamental, având scopul de a crea, de a modifica ori de a stinge drepturi și obligații juridice sau de altă natură, guvernat de dreptul internațional public și consemnat într-un instrument unic ori în două sau în mai multe instrumente conexe“. Art. 1 lit. b) din Legea nr. 590/2003 stabilește că prin „b) încheierea tratatelor se înțelege succesiunea de etape care trebuie urmate, ansamblul de activități care trebuie desfășurate, precum și ansamblul de proceduri și reguli care trebuie respectate astfel încât tratatul să intre în vigoare pentru România“. ...
Sursa oficială ↗