Decizia CCR nr. 680/2020Punctul 35

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.09.2020 · dosar 765A/2020
Punctul 35
35. Față de normele constituționale de referință, astfel cum sunt acestea dezvoltate și în normele legale citate, rezultă că, dacă în privința exprimării consimțământului în ceea ce privește tratatele putem vorbi de o competență partajată a legislativului și a executivului, în funcție de categoria de tratate, în privința negocierii și semnării tratatelor competența este exclusivă. Aceasta aparține sferei puterii executive, care, prin autoritățile competente, exercită atribuțiile constituționale de a reprezenta statul român, respectiv de a realiza politica externă a țării. Cu referire la cauza concretă dedusă judecății, respectiv analiza constituționalității unei legi având ca obiect „deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria“ privind deschiderea unui punct internațional de trecere a frontierei, Curtea observă și dispozițiile art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, potrivit cărora „Deschiderea de noi puncte de trecere sau închiderea temporară ori definitivă a celor existente se face prin hotărâre a Guvernului“. ...
Sursa oficială ↗