Decizia CCR nr. 666/2020Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.09.2020 · dosar 3.903/2/2018
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile legale criticate sunt lipsite de claritate, de vreme ce, referitor la sporuri, legea utilizează atât noțiunea de „procent“, cât și cea de „cuantum“, ceea ce este de natură să creeze confuzie în interpretarea și aplicarea sa, contrar art. 1 alin. (5) din Constituție. De asemenea, susțin încălcarea art. 15 alin. (2) și art. 78 din Constituție, deoarece prin dispozițiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd că sporul acordat în baza acestei legi este determinat prin raportare la o sumă acordată ca spor într-o etapă anterioară, se ajunge ca dispozițiile legii vechi să ultraactiveze, iar dispozițiile legii noi să nu se aplice. În fine, autorii susțin încălcarea art. 61 din Constituție, deoarece legiuitorul, prin art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 deleagă stabilirea mărimii sporului pentru condiții de muncă în sarcina unor instituții ale administrației publice, în lipsa instituirii unor criterii legale precise. ...
Sursa oficială ↗