Decizia CCR nr. 650/2020Punctul 14

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.09.2020 · dosar 152/33/2017
Punctul 14
14. Analizând evoluția legislativă a dispozițiilor legale criticate, Curtea observă că, în forma inițială a legii, potrivit art. 22 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, „Calitatea de executor judecătoresc încetează: [...] e) în cazul condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea unei infracțiuni.“ Prin articolul unic pct. 6 din Legea nr. 332/2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrare europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 20 iulie 2006, dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 au fost modificate, dobândind următorul cuprins: „Calitatea de executor judecătoresc încetează: [...] e) în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni care aduce atingere prestigiului profesiei.“. Legea nr. 188/2000 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, normele fiind renumerotate, art. 22 devenind art. 23. Ulterior, litera e) a art. 23 a fost modificată prin art. 44 pct. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, și are în prezent următorul conținut: „Calitatea de executor judecătoresc încetează: [...] e) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei față de executorul judecătoresc.“ ...
Sursa oficială ↗