Decizia CCR nr. 651/2020Punctul 18
Punctul 18
18. Potrivit art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, vitezele maxime admise în afara localităților pentru categoriile și subcategoriile de autovehicule prevăzute la art. 15 alin. (2) sunt următoarele: a) 130 km/h pe autostrăzi, 100 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A și B; b) 110 km/h pe autostrăzi, 90 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, D și subcategoria D1; c) 90 km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri, pentru autovehiculele din subcategoriile A1, B1 și C1; d) 45 km/h, pentru tractoare și mopede. Alineatele (2) și (3) ale art. 50 stabilesc că viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele care tractează remorci sau semiremorci este cu 10 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care face parte autovehiculul trăgător, iar viteza maximă admisă pentru autovehicule cu mase și/sau gabarite depășite ori care transportă produse periculoase este de 40 km/h în localități, iar în afara localităților de 70 km/h. Totodată, potrivit alin. (4) al art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puțin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse. ...
Sursa oficială ↗