Decizia CCR nr. 647/2020Punctul 14

14. Modificând conținutul alin. (1) al art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2020, prin extinderea posibilității consiliilor locale, respectiv a Consiliului General al Municipiului București de a adopta hotărâri prin care să acorde facilități contribuabililor plătitori de impozit pe clădiri/taxă pe clădiri pe întreaga perioadă a anului fiscal 2020, legiuitorul primar, prin legea de aprobare a actului delegat, nu a modificat și condițiile de acordare a facilităților, respectiv perioada de timp în care acestea trebuie îndeplinite. Cu alte cuvinte, Parlamentul extinde perioada de acordare a facilităților fiscale fără a solicita contribuabililor potențial beneficiari să facă dovada afectării activității lor economice (întrerupere totală sau parțială) și pentru durata stării de alertă și pentru durata ulterioară încetării stării de alertă până la sfârșitul anului fiscal 2020. Îndeplinirea acestor condiții în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență, ca urmare a efectelor epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, este suficientă, din perspectiva legiuitorului primar, pentru a justifica acordarea facilităților fiscale și după epuizarea perioadei stării de urgență, până la sfârșitul anului fiscal 2020. Prin reglementarea adoptată, legiuitorul a prezumat că efectele negative produse de întreruperea totală sau parțială a activității economice în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență continuă să se producă și ulterior, astfel că este necesară intervenția statului prin crearea cadrului normativ care să permită autorităților locale adoptarea măsurilor corespunzătoare pe parcursul întregului an fiscal. Opțiunea legiuitorului primar pentru o atare soluție legislativă nu determină nicio necorelare între diferitele dispoziții ale actului normativ supus controlului sau între acesta și alt act normativ (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020), cu consecințe negative asupra calității normei criticate, ci, dimpotrivă, reglementarea rezultată este clară și lipsită de echivoc, încadrându-se în marja proprie de apreciere în materia politicilor fiscale ale statului, în acord cu dispozițiile art. 139 alin. (1) și (2) din Constituție referitoare la impozite, taxe și alte contribuții. ...