Decizia CCR nr. 641/2020Punctul 10

10. Astfel, referitor la principiul neretroactivității legii, se invocă literatura de specialitate (Eliescu M., Aplicarea legii civile în timp și spațiu, Conflictele de legi, în: Tratat de drept civil, vol. I, Partea generală, de Tr. Ionașcu ș.a., București: Editura Academiei, 1967), potrivit căreia, „dacă ceea ce s-a făcut în conformitate cu legea în vigoare ar putea fi necontenit stricat de legea nouă, orice prevedere în timp ar fi cu neputință și ordinea juridică însăși ar fi amenințată pe măsură ce s-ar slăbi încrederea în securitatea drepturilor, în stabilitatea circuitului civil... . Dacă legea nouă nu ar respecta ceea ce a fost făcut în cadrul prevederilor legii vechi, încrederea ar dispărea și, odată cu ea, ar fi atinsă autoritatea legii, căci voința de a da ascultare permisiunilor, poruncilor și opiniilor legale ar fi, desigur, în bună măsură demobilizată dacă cel ce s-a supus lor nu ar fi sigur că, procedând astfel, va sta sub scutul legii“. În raport cu acestea, se susține că, potrivit prevederilor art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, se procedează la o demitere în bloc a membrilor actuali ai Consiliului Concurenței, ca urmare a depunerii jurământului de către membrii Consiliului Concurenței ce vor fi numiți prin hotărâre a Camerei Deputaților și Senatului, în procedura ce va fi demarată în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii. Consecința acestor prevederi constă în încetarea de drept a mandatelor membrilor Consiliului Concurenței aflați în exercitarea funcției, cu nerespectarea duratei de 5 ani prevăzută de art. 15 din Legea concurenței nr. 21/1996. Se introduce astfel, în mod artificial, o cauză de încetare a mandatelor în curs, printr-o normă inexistentă la data numirii în funcție. Este invocată, de asemenea, jurisprudența instanței de contencios constituțional, prin care, în esență, s-a statuat că legiuitorul este liber să redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcțiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu și pentru mandatele în curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivității legii, care este normă de nivel constituțional, prevăzută la art. 15 alin. (2) din Constituție (în acest sens, sunt invocate Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007 sau Decizia nr. 534 din 12 iulie 2017). Totodată, prin încetarea bruscă a mandatelor actualilor membri ai Consiliului Concurenței, ca urmare a aplicării prevederilor art. II din legea criticată, sunt nesocotite prevederile Directivei (UE) 1/2019 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind oferirea de mijloace autorităților de concurență din statele membre astfel încât să fie mai eficace în aplicarea legii și privind garantarea funcționării corespunzătoare a pieței interne - (Directiva ECN+), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 11 din 14 ianuarie 2019, și, implicit, sunt încălcate prevederile art. 148 alin. (2) din Constituție, deoarece noua reglementare aduce atingere obiectivelor stipulate de această directivă. Chiar dacă directiva menționată se află în perioada de transpunere, legiuitorul român nu trebuie să se îndepărteze de la obiectivele instituite prin aceasta, sens în care se invocă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, în Cauza C-212/04 Konstantinos Adeneler și alții împotriva Ellinikos Organismos Galaktos (ELOG), a statuat că, pe perioada prevăzută pentru transpunerea unei directive, statul membru căruia i se adresează trebuie să se abțină de la a lua orice măsuri susceptibile de a compromite în mod serios obținerea rezultatului prevăzut de directivă. ...