Decizia CCR nr. 634/2020Punctul 10
Punctul 10
10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se arată, în esență, că prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, cu efect obligatoriu pentru instanțele judecătorești, că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituție, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia din urmă în Monitorul Oficial al României, Partea I, în procesele pornite ulterior publicării deciziei instanței de contencios constituțional. Se arată că decizia menționată este obligatorie pentru instanțele judecătorești, conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, iar potrivit art. 521 alin. (4) , cu referire la art. 518 din același cod, hotărârea prealabilă își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării. ...
Sursa oficială ↗