Sari la conținut

Decizia CCR nr. 629/2020Punctul 21

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
22.09.2020
Dosarul
2.974/117/2014

21. Prin Decizia nr. 655 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 21 ianuarie 2019, paragraful 51, Curtea a arătat și că aspectele privind concepția legislativă generală referitoare la încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, respectiv faptul că legiuitorul a ales să stabilească limitativ ce unități și ce activități pot obține încadrarea în condiții speciale și nu a lăsat această încadrare la aprecierea instanțelor, pentru a decide, de la caz la caz, în mod individual, sunt în acord cu prevederile art. 47 alin. (2) din Constituție, care acordă în exclusivitate legiuitorului „atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calcul și cuantumul lor.“ Curtea a apreciat că aceste considerente, referitoare la libertatea de opțiune a legiuitorului în ceea ce privește modalitatea de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale, răspund și criticilor privind încălcarea dreptului de acces la justiție, atât timp cât acestea derivă din opinia potrivit căreia încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale ar trebui să se realizeze pe cale judecătorească. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie