Decizia CCR nr. 632/2020Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, Președintele acordă cuvântul reprezentantei autorului excepției care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Susține că prin modificarea art. 60 din Legea nr. 223/2015 se suprimă un drept recunoscut pensionarilor militari în vechea formă a articolului, și anume dreptul la actualizarea pensiei odată cu majorarea salariului personalului în activitate. Arată că are cunoștință de jurisprudența în materie a Curții Constituționale, dar aceasta este percepută ca fiind inechitabilă de autorul excepției atât în raport cu situația comparabilă a magistraților, cât și cu militarii beneficiari ai articolului în fosta reglementare. Cu privire la similaritatea situației militarilor cu a magistraților, care impune un tratament juridic identic, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 20/2000. Consideră că motivele invocate de legiuitor pentru a suprima dreptul la actualizarea pensiei în raport cu creșterile salariale nu reprezintă o justificare rezonabilă și legitimă, insuficiența fondurilor neputând fi imputabilă persoanei care a dobândit acest drept prin situația specială în care și-a desfășurat activitatea profesională. De asemenea, arată că se creează o discriminare în raport cu militarii care au beneficiat de actualizarea pensiei potrivit legislației anterioare, deși au desfășurat munca în aceleași condiții, având aceeași vechime în muncă și același grad. ...
Sursa oficială ↗