Decizia ÎCCJ nr. 16/2026 (HP)Punctul VIII

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 26.01.2026 · dosar 2.382/1/2025
Punctul VIII
VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii 37. În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanță cu privire la soluționarea sesizării. ... 38. Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care instanța supremă a admis sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 867/86/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în situația menținerii la cerere a raportului de funcție publică după îndeplinirea condițiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcționarul public ceruse suspendarea plății pensiei.“ ... 39. Decizia nr. 141 din 7 aprilie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 5 iunie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.883/103/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, și a stabilit că: „Dispozițiile art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la sintagma «posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu», se interpretează în sensul că durata prelungirii este de un an.“ ... 40. Decizia nr. 196 din 26 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1064 din 19 noiembrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.709/62/2023 cu privire la interpretarea sintagmei „vârsta standard“, prevăzută de art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ, respectiv dacă se are în vedere vârsta standard reglementată de art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 sau definiția de la art. 3 lit. v) din același act normativ. ... 41. Decizia nr. 306 din 15 septembrie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 994 din 29 octombrie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.412/120/2024, cu privire la interpretarea prevederilor art. 67 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă acestea își produc efectele și în condițiile în care funcționarul public care a obținut anterior o decizie pentru pensionare anticipată parțială - necomunicată la plată - formulează, ulterior emiterii acesteia, dar anterior emiterii deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, întemeiată pe art. 67 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, cerere privind aplicarea art. 517 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. ... ...
Sursa oficială ↗