Sari la conținut

Decizia CCR nr. 583/2020Punctul 15

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
14.07.2020
Dosarul
120/233/2016

15. Având în vedere existența acestor două decizii contrare, pronunțate de Înalta Curte Casație și Justiție, pe de o parte, respectiv de Curtea Constituțională, pe de altă parte, deopotrivă obligatorii pentru instanțele judecătorești, prima, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, iar cea de-a doua, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, se pune problema admisibilității sau, dimpotrivă, a inadmisibilității recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei pornite anterior publicării deciziei (20 iulie 2017), recursuri nesoluționate până la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curții Constituționale nr. 454 din 4 iulie 2018. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie