Decizia CCR nr. 591/2020Punctul 22

22. Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție se arată că principiul legalității impune obligația ca normele adoptate să fie precise, clare și previzibile, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012. Prin Decizia nr. 733 din 10 iulie 2012, Curtea s-a pronunțat asupra aspectelor privitoare la lipsa de claritate și previzibilitate în sensul că acestea „nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci vizează, în fapt, probleme de aplicare a legii“, aceste dispoziții neintrând în sfera de competență a Curții Constituționale, ci în competența exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor amendamente legislative, pentru a asigura ordinea juridică necesară. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, „previzibilitatea legii presupune ca cetățeanul să dispună de informații suficiente și prealabile asupra normelor juridice aplicabile unor situații concrete, iar, prin raportare la cerința previzibilității, redactarea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, din cauza caracterului de generalitate al normelor juridice“ (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit). În acest caz, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare, a adoptat actul normativ în mod legitim și asumat, conform Constituției, principiul legalității stând la baza oricăror acte adoptate de acest organ reprezentativ. ...