Decizia CCR nr. 591/2020Punctul 25

25. Un argument suplimentar în susținerea celor anterior expuse îl reprezintă efectele dispozițiilor art. 75 alin. (3) din Legea fundamentală, text potrivit căruia una dintre Camere este cea chemată să decidă definitiv. Cu alte cuvinte, ulterior analizării proiectului de act normativ în cadrul primei Camere sesizate sau după aprobarea/respingerea proiectului, forma finală a normei este cea stabilită în Camera decizională. O interpretare conform căreia textul adoptat în prima Cameră sesizată ar trebui să fie oarecum similar cu forma adoptată în Camera decizională lipsește de conținut textul indicat anterior sau chiar limitează dreptul parlamentarilor din Camera decizională de a-și exercita dreptul la inițiativă legislativă și/sau de a propune amendamente. În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, potrivit căreia „în dezbaterea unei inițiative legislative, Camerele au un drept propriu de decizie asupra acesteia, atât timp cât ambele Camere ale Parlamentului au dezbătut și s-au exprimat cu privire la același conținut și la aceeași formă ale inițiativei legislative“. ...