Sari la conținut

Decizia CCR nr. 579/2020Punctul 12

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.07.2020
Dosarul
3.004/2/2018

12. În opinia autorilor excepției, aplicarea normelor a căror constituționalitate este criticată aduce atingere însuși dreptului la salariu, constituind o afectare substanțială a drepturilor și a așteptărilor legitime pe care legiuitorul le-a creat prin recunoașterea unui nivel al salariului mai mare. Revenirea legiuitorului asupra măsurii pe care tot el a instituit-o, dar în sens invers, nejustificată de niciun motiv obiectiv (în condițiile în care, în anul 2017, România a înregistrat cea mai mare creștere economică dintre țările membre ale Uniunii Europene și una dintre cele mai mari creșteri economice din lume raportate în același an), împietează asupra dreptului la un nivel de trai decent, nivel care s-a raportat la cuantumul veniturilor salariale obținute până la data de 31 decembrie 2017. Sunt invocate, în acest sens, aspecte din jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie