Sari la conținut

Decizia CCR nr. 564/2020Punctul 58

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
08.07.2020
Dosarul
667A/2020

58. Referitor la soluția legislativă cuprinsă în art. 26 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 218/2002, Curtea consideră că se impun anumite precizări, având în vedere faptul că la momentul prezentării propunerii legislative de către inițiatorul acesteia, și anume 14 octombrie 2019, potrivit art. 26 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 218/2002, „Poliția Română are următoarele atribuții principale: [...] asigură, conform legii, protecția magistraților și a familiilor lor, în cazurile în care viața, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor amenințări;“. Pe parcursul derulării procedurii de adoptare a propunerii legislative având ca obiect modificarea și completarea Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, precum și pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, procedură începută în 14 octombrie 2019 și finalizată, prin adoptarea de către Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 12 mai 2020, Parlamentul a modificat Legea nr. 218/2002, forma în vigoare în urma republicării din 2014, prin Legea nr. 192/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 28 octombrie 2019. Astfel, prin art. II pct. 3 din Legea nr. 192/2019, art. 26 alin. (1) pct. 12 din Legea nr. 218/2002 a fost modificat și prevede că „Poliția Română are următoarele atribuții principale: [...] „asigură protecția polițiștilor, magistraților și a familiilor acestora, în cazurile în care viața, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor amenințări, precum și a conducătorilor autorităților străine, cu atribuții în domeniul afacerilor interne sau justiției, aflați în România în vizite oficiale sau în misiune;“. De asemenea, Curtea observă că, în temeiul art. V din Legea nr. 192/2019, „Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 din 7 februarie 2014, ambele cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, se vor republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.“ ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie