Sari la conținut

Decizia CCR nr. 564/2020Punctul 83

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
08.07.2020
Dosarul
667A/2020

83. În acest context, Curtea constată că prin Decizia nr. 117 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 4 mai 2015, și Decizia nr. 223 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 11 iunie 2015, a reținut că „dispozițiile de lege criticate (...) instituie limitele de vârstă în gradul profesional până la care polițiștii pot fi menținuți în serviciu, după cum urmează: chestorii de poliție, chestorii principali de poliție, chestorii șefi de poliție și chestorii generali de poliție sunt menținuți în serviciu până la vârsta de 60 de ani; de asemenea, ei pot fi menținuți în serviciu până la vârsta de 62 de ani, la cerere, în anumite condiții: dacă starea de sănătate le permite și cu aprobarea anuală a ministrului administrației și internelor; ceilalți polițiști pot fi menținuți în serviciu până la vârstele standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzute de legislația de asigurări sociale și pensii. Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, vârsta standard de pensionare pentru polițiști este de 60 de ani, însă atingerea acestei vârste se realizează treptat (vârsta de 60 de ani se atinge în anul 2030, prin creșterea eșalonată, începând cu ianuarie 2011, a vârstei de 55 de ani), conform eșalonării prevăzute de anexa nr. 6 la lege - Vârste standard de pensionare, stagii complete și stagii minime de cotizare în specialitate, pentru cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale; de asemenea, potrivit alin. (4) al art. 69^1 din Legea nr. 360/2002, acești polițiști pot fi menținuți în serviciu până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea anuală a ministrului administrației și internelor (pentru ofițerii de poliție) sau cu aprobarea anuală a inspectorilor generali/similari (pentru agenții de poliție).“ ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie