Sari la conținut

Decizia CCR nr. 543/2020Punctul 27

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
02.07.2020
Dosarul
108/88/2018

27. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 687 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 26 februarie 2020, paragraful 35, Curtea a reținut, în esență, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție. În acest sens, a arătat că „în contextul în care o modificare legislativă de amploare, așa cum este cea determinată de adoptarea unei noi legi-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, este susceptibilă să determine un impact bugetar semnificativ, ce reclamă adoptarea unor măsuri urgente menite să prevină apariția unor consecințe negative considerabile asupra bugetului de stat, aceasta poate fi privită ca o situație ce are caracter extraordinar, în sensul reținut în jurisprudența Curții Constituționale“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie