Decizia CCR nr. 542/2020Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.07.2020 · dosar 231/43/2017
Punctul 17
17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispozițiile art. VII din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 7 august 2017. Examinând motivarea criticilor de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, acestea au în vedere dispozițiile art. 59 și 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, așa cum au fost modificate prin art. VII pct. 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2017. Textele de lege supuse controlului de constituționalitate au următorul conținut: – Art. 59: „Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea și comunicat de Institutul Național de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă un cuantum al pensiei mai mic, se păstrează cuantumul pensiei aflat în plată.“; ... – Art. 60: „La stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei.“ ... ...
Sursa oficială ↗