Decizia CCR nr. 540/2020Punctul 26
Punctul 26
26. Referitor la art. 521 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, se susține că acesta capătă valențe neconstituționale, din perspectiva interpretării date textelor de lege criticate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de instanța supremă. Chiar dacă dispozițiile art. 521 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă nu disting cu privire la natura chestiunilor de drept care pot fi soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care instanța supremă intervine și, pe de o parte, atașează alte consecințe juridice deciziilor Curții Constituționale, iar, pe de altă parte, oferă unui text de lege o interpretare contrară jurisprudenței Curții Constituționale, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție contravine Constituției. Astfel, se arată că dispozițiile art. 521 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă nu permit Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească efectele deciziilor instanței de contencios constituțional și nici să ofere o interpretare de drept care să fie contrară dispozițiilor exprese ale Legii fundamentale. Instanța supremă poate analiza numai prevederi legale, fiind exclus controlul, prin instituția hotărârii prealabile, al unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională, autoritate publică distinctă de puterea judecătorească, reglementată printr-un titlu distinct din Constituție. Depășirea atribuțiilor instanței supreme rezultă și din faptul că a trecut la analiza principiului constituțional al neretroactivității legii civile, pronunțându-se tocmai asupra unei decizii a instanței constituționale, singura autoritate care este garantul supremației Constituției. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat principiul securității raporturilor juridice, prin negarea, pentru justițiabili, a posibilității de a invoca nelegalitatea deciziei instanței de apel pe calea recursului, deși criteriul valoric care a stat la baza hotărârii legiuitorului de a exclude accesul la această cale de atac a fost constatat ca fiind neconstituțional. Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a înlăturat paragraful 32 al Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, iar în acest mod instanța supremă și-a arogat atribuția de a verifica conformitatea deciziei Curții Constituționale cu prevederile Constituției. Așadar, utilizarea instituției pronunțării unei hotărâri prealabile în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curții Constituționale prin care s-a constatat încălcarea principiilor de drept atrage neconstituționalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“ prevăzute de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. ...
Sursa oficială ↗