Decizia CCR nr. 540/2020Punctul 35
Punctul 35
35. Prin urmare, în prezentele cauze, având în vedere conținutul normativ al normei de trimitere cuprinse în art. 521 alin. (4) din Codul de procedură civilă și cel al normei legale la care se face trimitere, respectiv art. 518 din același cod, analizând motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, care tinde în mod univoc la critica interpretării dispozițiilor legale ce au făcut obiectul Deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de instanța supremă, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și ale art. 519 și ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. În legătură cu dispozițiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea observă că acestea au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, cu menținerea soluției legislative. Prevederile legale criticate au, în prezent, următoarea redactare:
– Art. 27 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.“; ...
– Art. 519 din Codul de procedură civilă: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“; ...
– Art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data pronunțării deciziei.“ ... ...
Sursa oficială ↗