Decizia CCR nr. 523/2020Punctul 36

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.06.2020 · dosar 8.749/2/2017
Punctul 36
36. Referitor la critica de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse la nr. crt. 1-4 și 7-9 din capitolul II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reținut că, invocând încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, autorii excepției consideră că stabilirea aceluiași tratament juridic precum cel de care beneficiază grefierii, sub aspectul salarizării, este nejustificată, având în vedere importanța și complexitatea muncii desfășurate de specialiștii în domeniul informatic. În acest context, Curtea a statuat că includerea, sub aspectul salarizării, a specialiștilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor reprezintă opțiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere, permisă de dispozițiile art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi. Opțiunea legiuitorului în materia salarizării specialiștilor IT este justificată având în vedere și prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, potrivit cărora: „Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.“ (A se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 10 martie 2020*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii). *) Decizia Curții Constituționale nr. 126 din 10 martie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 16 iunie 2020. ...
Sursa oficială ↗