Decizia CCR nr. 505/2020Punctul 12

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că obligația impusă persoanei condamnate de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității a fost reglementată în Codul penal în vigoare, în cadrul a trei instituții referitoare la pedepsele penale. Astfel, conform art. 64 alin. (1) din Codul penal, în cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimțământul acesteia, instanța înlocuiește obligația de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. De asemenea, conform art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal, în cazul amânării aplicării pedepsei, una dintre obligațiile care pot fi impuse de instanță persoanei față de care s-a dispus forma de individualizare a pedepsei anterior menționată este cea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Totodată, potrivit art. 93 alin. (3) din Codul penal, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, persoana condamnată este obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă cuprinsă între 60 și 120 de zile, în condițiile stabilite de instanță, exceptând cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Această obligație poate fi dispusă însă de instanța de judecată în sarcina persoanei condamnate, doar în condițiile în care aceasta își exprimă acordul de a efectua o muncă în folosul comunității. ...